Arhivele lunare: decembrie 2012

Gândirea pozitivă – un stil de viaţă

Standard

gandire pozitivaAuzim peste tot în jurul nostru spunându-se „gândeşte pozitiv”. De multe ori le percepem doar ca pe nişte cuvinte binevenite în momente de tristeţe ori de criză dar nu lăsăm loc nici unei continuităţi în adâncul conştiinţei noastre. Si rău facem … Haideţi să vedem puţin ce rezonanţă imensă au în Univers gândurile noastre, fiindcă legea atracţiei universale e valabilă, oricare ar fi energia despre care vorbim. Este evident că lucrurile asemănătoare se atrag, aşa că dacă semnalul nostrul va fi unul poztiv, ecoul său va fi întocmai, iar dacă mesajul trimis de noi va fi plin de ură, invidie, ori alt sentiment negativ nu ne putem aştepta ca ce primim să se înscrie în altă notă. Desigur că pentru a desluşi acest lucru ne trebuie ani şi ani de experienţe şi relaţii interumane ca să găsim această minunată cheie de succes.

În acest context îmi amintesc de o întâmplare din şcoala generală când nu mai puteam scăpa de răutăţile unui coleg de clasă ce avea o atitudine mizerabilă faţă de toată lumea. Cred că problema lui provenea dintr-o lipsă de  educaţie şi din familia dezorganizată din care făcea parte. Mă enerva zilnic, ripostam şi eu dur, nu mai găseam nicio cale viabilă de comunicare şi conflictul părea că va dura la nesfârşit. I-am povestit mamei mele despre această problemă şi m-a învăţat ca de a doua zi să-mi schimb total atitudinea faţă de el : să-i zic că suntem colegi, că trebuie să ne ajutăm, că putem vorbi frumos, că vreau să uit şi să iert toate lucrurile urâte pe care le-a spus şi făcut. I-am urmat sfatul întocmai deşi eram puţin cam neîncrezătoare că va da roade. Rezultatul a fost însă uluitor şi rapid : a rămas „mască”, parcă era alt om şi din acel moment atitudinea lui faţă de mine s-a schimbat radical, nu-i venea să creadă că există măcar un coleg care îl întelege şi nu mai aruncă cu pietre în el. Consecinţele au fost bune : îl ajutam apoi la teme, făceam schimb de timbre şi de cuvinte frumoase. Aceasta a fost prima mea lecţie de gândire pozitivă şi cât de recunoscătoare îi sunt mamei mele pentru acest episod ! A lăsat o urmă şi a pus o temelie solidă la transformarea mea în adult.

Ca fapt divers, vă mai spun că respectivul coleg este acum  şef de departament într-o multinaţională, şi când ne mai revedem facem un haz terbil de şicanele din copilărie…

Povestioara aceasta v-a înfaţişat la modul cel mai viu cum lucrează  legea atracţiei şi rezonanţa gândurilor noastre, iar dacă ar fi să teoretizăm puţin lucrurile, iată care ar fi coordonatele principale ale unei atitudini pozitive ce ne poate aduce numai bine în viaţă :

  • Dacă vrem să schimbăm ceva în propria viaţă trebuie mai întâi să schimbăm frecvenţa gândurilor noastre;
  • Gândurile noastre prezente influenţează decisiv acţiunile noastre viitoare ;
  • Se pare ca nimic nu se întâmplă în viaţa noastră daca nu creăm energia potrivită pentru acest lucru şi dacă nu chemăm binele dorit prin gânduri persistente ;
  • Amintirile ce ne fac plăcere, natura, prietenii, hobby-urile, muzica preferată,rugăciunea, sau orice altceva ce simţim că ne este constant drag sunt pârghii vitale ca să schimbăm frecvenţa senzaţiilor rele cu cea a lucrurilor bune, pozitive. Fiecare trebuie să-şi creeze singur astfel de pârghii şi să apeleze cu încredere la ele când se află în suferintă, ori este trist şi lipsit de speranţă;
  • Este reconoscut faptul că sentimentul iubirii are frecvenţa cea mai înaltă pe care o putem emite noi oamenii şi cu cât aceasta este mai mare şi sinceră cu atât mai mare va fi puterea pe care o putem folosi;
  • Când îndreptăm dorinţe către Univers este de fapt momentul când ne lămurim pe noi înşine despre ce ne dorim de fapt, iar când sufletul şi mintea converg spre acelaşi ţel, realizarea este şi mai aproape;
  • Creionaţi-vă în minte cum aţi dori să arate următoarea zi, şi în felul acesta aţi reuşit şi o organizare dar şi să trimiteţi în univers coordonatele ca micile sau marile voastre încercări să fie trecute cu brio.
  • Căutaţi să folosiţi cât mai rar cu putinţă cuvântul „NU” ! Înlocuiţi-l mereu cu o formulă de exprimare mai blândă, mai împăciuitoare, care să lase loc de aşezare a lucrurilor în acord cu armonia universală.

O dată ce am dobândit acest minunat privilegiu, de a reuşi să gândim pozitiv trebuie să folosim  mecanismul în toate compartimentele vieţii : în carieră, în relaţiile interumane, faţă de partenerii noştri, în prevenirea şi tratarea oricăror afecţiuni, în munca noastră de zi cu zi. Cu cât înţelegem mai repede aceste adevăruri, cu atât vom avea parte de o viaţă mai lungă trăită frumos care să ne împlinească şi să ne dezvăluie menirea noastră în trecerea prin această lume.

La psiholog sau la cafenea!?

Standard

cafeDacă cele două cuvinte din titlu aparent par să nu aibă nicio legătură, acest articol va arăta că putem substitui mersul la psiholog cu mersul la cafenea. Dar nu orice cafenea, ci una creată special pentru a diminua stresul cotidian, o cafenea în care cafeaua sau ceaiul se îmbină cu răsfățul, relaxarea și frumusețea.

Cafeneaua cu pisici în Japonia
Dacă până acum asiaticii ne-au uimit cu ciudatul lor apetit pentru diverse gângănii și chiar animale pe care europenii le consideră de companie, acum a venit rândul să ne arate o fațetă frumoasă a vieții și a culturii lor, și anume faptul că pot iubi animalele și pot face bani din asta.

Astfel că, deși în trecut la anumite restaurante pisicile se găseau mai des în meniu decât tolănite pe sub mese, în ultimii ani japonezii au introdus un concept de succes la ei, mai exact cafeneaua cu pisici.

Cunoscute ca animale de companie și mai nou cunoscute în procesul de zooterapie, pisicile din Japonia și-au găsit liniștea în cafenele, acolo unde niponii stresați aleg ca după o zi grea de muncă să mângâie și să uite de griji alături de delicatele animăluțe. Și nu este deloc ieftin! Pentru a putea petrece o oră de relaxare în prezența ghemotoacelor de blană, japonezii bagă în buzunarele patronilor chiar și peste 15 euro. Pisicile sunt și ele remunerate cu hrană gustoasă și așternuturi de bună calitate.

Cafenelele sunt amenajate astfel încât îmbină atmosfera unei cafenele cu mediul de viață obișnuit pisicilor, deci pernuțele pufoase sunt prezente în fiecare colț al încăperilor, scările și obiectele de cățărat se alătură obiectelor de ascuțit gheruțele, iar locurile de somn, ori de luat masa sunt special amenajate și delimitate.

Pisicile nu trebuie deranjate atunci când își fac siesta sau când sunt la masă, iar clienții primesc un mini-instructaj la intrare alături de papucii de casă fără care nimeni nu poate intra, acest lucru ajutând la prevenirea contaminării cu eventuale bacterii sau microbi a mediului de viață pisicesc.

Ce este zooterapia?

Zooterapia înseamnă, de fapt, folosirea anumitor animale precum câinii, pisici, cai, delfini, ori papagali în scopuri terapeutice. Aceste animale pot avea efecte în ameliorarea stării de sănătate a ființelor umane, în general a problemelor de ordin psihic și în combaterea stresului.

Acest tip de terapie reduce stările depresive și de anxietate, contribuie la reducerea stresului, ajută la o recuperare postoperatorie mai ușoară, diminuează presiunea arterială, iar aceste lucruri sunt confirmate de nenumărate studii care au arătat importanța animalelor domestice în viața omului.

Cafeneaua cu pisici în România

În România nu există momentan nicio astfel de cafenea, ci doar încercări de interpretare a acesteia, în sensul că s-au organizat în câteva rânduri evenimenite în care o anumită cafenea găzduia pisici spre a fi donate, atât. Idee de apreciat, totuși!

Cunoscut fiind faptul că românii nu prea au îmbrățișat cultul de a merge la psiholog pentru a-și rezolva eventualele probleme și preferă discuțiile în familie, ori cu prietenii, o cafenea de genul celei prezentate ar fi o piatră de încercare pentru investitorii noștri, idee care le-ar poate aduce câștiguri imense primilor intrați în branșă.

Piața cafenelelor din țară, dar în special a cafenelelor de lux este foarte departe de nivelul de saturație, iar cafeneaua cu pisici poate intra ușor în viața iubitorilor de animale din România. Totodată, cafeneaua poate reprezenta alternativa pentru cabinetele psihologilor, prin afirmarea zooterapiei, alternativă pe care mulți o caută din cauza faptului că psihologul este un lux prea mare și în același timp scump pentru românii simpli.

„Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademenești sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi niciun pic de atenție și îți vezi de treabă, o vei găsi frecandu-se de picioarele tale și sărindu-ți în poală”. William Bennet

Succesul în carieră, din perspectiva psihologului

Standard

Principiile oamenilor în ceea ce priveşte cariera se conturează încă din copilărie. Atunci când sunt întrebaţi, “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, cei mici răspund fără să ştie că îşi doresc să urmeze meserii fructuoase şi bănoase (medic, pilot, inginer, etc.).

Uşor uşor, după terminarea ciclului de învăţământ, oamenii intră pe piaţa muncii, moment în care dorinţa efectivă de a evolua devine tot mai puternică. Succesul în carieră are însă multe conotaţii şi reprezintă ceva diferit pentru fiecare om în parte. Succesul poate fi văzut ca o împlinire pe plan profesional; succesul se poate concretiza într-o funcţie importantă în cadrul unei companii de renume şi totodată succesul este momentul în care oamenii reuşesc să aibă afaceri pe cont propriu.

Important este însă ca oamenii să ştie unde să se oprească şi să fie mulţumiţi de ceea ce realizează, în aşa fel încât, într-un final să se poată considera oameni de succes. Mai multe însă despre seminificaţia succesului în carieră şi despre motivaţia din spatele succesului profesional ne va povesti psihologul Viorica Stoian, membru al Federaţiei Române de Psihoterapie, specializat pe psihologia muncii.

Oana Ciornia: Ce înseamnă de fapt succesul în carieră?

Psiholog Viorica Stoian: De cele mai multe ori, succesul reprezintă efectul produs de relaţia dintre aşteptările, obiectivele personale urmărite şi rezultatele obţinute. În carieră, abilităţile personale şi compeţentele profesionale utilizate eficient într-un cadru predefinit, conduc la performanţele dorite. Acesta este promotorul important pentru dezvoltarea carierei.

O.C : De ce îşi doresc oamenii mereu să aibă succes?

Psih. V. S.: Una dintre cele mai frumoase descoperiri ale timpurilor noastre este aceea că oamenii îţi pot schimba viaţa, schimbându-şi mai întâi atitudinea. Pornind de la teoria lui Maslow, succesul este una dintre trebuinţele superioare la care aderăm. Nevoia de stimă, prestigiu, recunoaşterea venită din partea celor din jur, dar şi atribuirea personală a respectului de sine sunt fapte ce conduc la sentimente de încredere sau de competenţă în privinţa carierei.

O.C : Ce paşi trebuie să urmezi ca om pentru a avea succes în carieră?

Psih. V. S.: Înainte de toate este bine să definesti ce înseamna succesul, din perspectiva personală. Adică, să faci o analiză serioasă asupra a ceea ce eşti şi a ceea ce vrei să devii, precum şi a nivelului personal, profesional la care te afli şi a celui la care aderi şi vrei să ajungi. Pasul următor constă în realizarea unui plan de acţiune care vizează o serie de etape pe care este necesar să le parcurgi într-o anumită perioadă de timp utilizând şi având ca suport anumite resurse.
O.C : Care este limita succesului? Unde trebuie să ne oprim pentru a considera că suntem oameni de succes?

Psih. V. S.: Este oarecum paradoxal să vorbim despre succes în termen de limite. Fie că ne referim la formă, fie că este vorba de conţinut, în general, cei care sunt mânaţi de astfel de dorinţe, fac un obiectiv în sine din depăşirea limitelor întâlnite în drumul lor profesional.
O.C : Care sunt principalele atuuri ale unui om care consideră că are succes în carieră?

Psih. V. S.: Este dovedit faptul că indiferent de competenţele pe care le deţine cineva, comportamentul face întotdeauna diferenţa. Cele mai bune rezultate se obţin întotdeauna pe baza unei investiţii personale ce cuprinde implicare, entuziasm, pasiune şi de asemenea, foarte multă determinare.
O.C : Viaţa personală poate influenţa succesul în carieră? În ce mod?

Psih. V. S.: Atunci când discutâm despre construirea unei cariere, ne aflăm în faţa unui obiectiv deja stabilit, pentru care persoanele în cauza îşi dedică timpul, fie din pasiune, fie din dorinţa de a promova şi de a obţine un statut de nivel ridicat în plan socio-economic. În situaţia în care oamenii acordă carierei mai mult timp şi atenţie din plăcere sau pasiune, obiectivele profesionale se află în consens cu cele personale, iar efectele conduc la performanţe ridicate, motivaţie, un grad înalt de încredere. Toate aceste aspecte polarizează asupra vieţii în general, inclusiv a vieţii de familie .
O.C : Sunt banii un motiv bine întemeiat pentru ca oamenii să spună că au succes?

Psih. V. S.: Între bani şi succes pot exista conexiuni strânse, însă nu neapărat decisive. Urmărind definiţia personală a succesului dată de fiecare om care-şi propune acest scop, putem identifica atât beneficii de ordin financiar, cât şi beneficii intrinseci, emoţii, sentimente de auto-împlinire, care pot fi independente de anumite rezultate financiare.
O.C : Îţi poate influenţa succesul profesional comportamentul de zi cu zi?

Psih. V. S.: Îmbunătăţirea calităţii vieţii depinde de activitatea pe care o desfăşurăm în fiecare zi, de obiectivele pe care ni le propunem şi mai ales de modul în care ne implicăm pentru a le duce la îndeplinire. Organizarea eficientă a activităţilor avute în ceea ce priveşte cariera, astfel încât să se poată dedica şi beneficia de timp şi în alte direcţii ale modului de viaţă conduce la obţinerea echilibrului între viaţa personală şi cea profesională, generând în acelaţi timp satisfacţii şi influenţându-se reciproc. Este recomandat totuşi, să existe o prioritizare a activităţilor cu adevărat importante, astfel încât să poată fi evitată oboseala şi consumul de energie pe termen lung, păstrându-se astfel un echilibru al resurselor interioare.
O.C : Care sunt domeniile în care au angajaţii cel mai mare succes?

Psih. V. S.: Succesul îmbracă o multitudine de forme şi poate fi atins în toate domeniile. Întrucât oamenii sunt unici şi diferiţi, percepţiile pe care le au despre viaţă sunt şi ele unice, prin urmare şi nevoile şi obiectivele pe care şi le propun sunt unice şi îmbracă domenii diverse. Succesul se poate măsura în egală măsură fie într-o carieră de management, fie în plan artistic, fie într-o meserie. Domeniile în care oamenii pot atinge un succes mai mare au legatură cu direcţiile de dezvoltare ale afacerilor, cu planurile de investiţii precum şi cu aplicabilitatea ideilor noi. Unul dintre aceste domenii este domeniul IT, care a cunoscut o creştere constantă în ultimii 20 de ani, iar avântul este în continuare ascendent. De asemenea, companiile de servicii sau consultanţă reprezintă un mediu bun pentru ca oamenii să crească şi să promoveze.
O.C : Spuneţi-mi care ar fi cele trei cuvinte care ar caracteriza succesul în carieră?

Psih. V. S.: O reţetă exactă a succesului este dificil de obţinut, întrucât rezultatul depinde de stilul personal al fiecăruia. Însa, consider că pentru atingerea acestui deziderat, întotdeauna va fi nevoie da pasiune, implicare şi bineînţeles muncă.

Redactor: Oana Ciornia

 

“Netiquette” sau Codul bunelor maniere pe Internet

Standard

support_400x309Vrem, nu vrem, Internetul face parte din viaţa noastră, inclusiv din cea profesională, în care reuşita comunicării cu colaboratorii este esenţială pentru a avea succes. Uneori suntem tentaţi să uităm că, deşi nu se desfăşoară „face to face”, comunicarea online este supusă aceloraşi reguli ca şi cea convenţională.

Şi, dacă în discuţiile pe chat cu prietenii ne putem permite fără probleme să trecem peste norme, în corespondenţa business pe cale virtuală, păstrarea “etichetei” este recomandată şi bine primită. Cei care ţin la respectarea acestui principiu în mediul online s-au gândit să alcătuiască un set de reguli care a primit numele de “Netiquette”.
Iată câteva dintre recomandările sale ce pot fi aplicate în corespondenţa profesională:

1. Ai grijă la corectitudinea cu care scrii. În conversaţiile/corespondenţa pe cale virtuală o singură literă scrisă greşit poate provoca o imensă neînţelegere şi, în plus, face o impresie proastă. Lipsa diacriticelor şi multitudinea de paronime din limba română cresc şi mai mult riscul de confuzii.

2. Fii concis în redactarea mesajului tău. În câteva cuvinte exprimă scopului mailului la „Subiect”, iar pentru restul mesajului, dacă conţinutul este unul mai lung, neaparat trimite-l ca atachment. Departamentele de management apreciază răspunsurile telegrafice, care ating punct cu punct problematica pusă în discuţie.

3. Foloseşte cu reţinere acronimele. Există un număr foarte mare de acronime, iar uneori acestea pot fi identice sau asemănătoare. Este posibil ca interlocutorul să nu fie familiarizat cu terminologia din domeniul respectiv şi să nu înţeleagă nimic din mesajul tău sau să înţeleagă greşit. Aşa că mai bine evită-le, oricât de la îndemână ţi-ar părea.

4. Asigură-te că ai înţeles bine mesajul e-mail-urilor primite. Citeşte de mai multe ori mesajul, dacă este cazul, la fel şi răspunsul tău, înainte de a da „Send”, pentru a evita un reply greşit şi o compromitere a comunicării cu interlocutorul pe viitor.

5. Ai grijă la „tonul” folosit. În comunicarea virtuală, cititorul mesajelor tale nu poate să îţi audă vocea, nici să-ţi vadă expresia feţei. O exprimare nepotrivită face greu de separat o afirmaţie simplă de una sarcastică sau deranjantă. De aceea, o formulare cordială e mai sigură în astfel de cazuri. Şi folosirea literelor majuscule poate sugera un ton răstit în mediul online, deci apelează la ele doar în cazuri excepţionale.

6. Evită să foloseşti opţiunea “Reply to all”. Sigur că e mai simplu să apelezi la ea, dacă ai de introdus mai multe adrese de mail din agendă. Totuşi, lasă puţin la o parte comoditatea şi nu trimite mesajul tuturor, dacă numai anumite persoane din compania ta sau din cele cu care corespondezi trebuie să primească mesajul.

7. Fără „emoticons” în comunicarea business. Foarte îndrăgite şi folosite în conversaţiile informale, feţişoarele haioase sau alte personaje tipice messenger-ului nu au ce căuta în corepondenţa de la serviciu. Păstrează-le doar pentru comunicarea cu prietenii şi apropiaţii tăi.

Toate aceste reguli nu trebuie privite ca restrictive, ci ca o modalitate de a te face respectuos şi responsabil în procesul comunicării virtuale. Oamenii te vor evalua nu doar după acţiunile şi faptele tale, ci şi după felul în care scrii şi te exprimi. Ori mediul online nu te scuză să cobori ştacheta la acest capitol, ba dimpotrivă ar trebui să te provoace să o ridici, ţinând cont că dialoghezi prin intermediul celei mai înalte tehnologii.

5 secrete ale unui bun manager de proiect

Standard

manager proiectÎntotdeauna am considerat că întreaga noastră viață este un șir lung de proiecte mai ample sau mai puțin complexe. Desenele de la grădiniță, testele de la școală,  intrarea la facultate, primul job, cariera, până și organizarea frumoaselor vacanțe, toate acestea sunt proiecte, lucruri unice pe care ni le propunem să le realizăm și să le ducem la bun sfârșit într-un anume interval de timp și cu eforturi mai mari sau mai mici.

În ceea ce privește managementul de proiect în afaceri, lucrurile sunt foarte complexe și destul de aspre. În linii mari, domeniul reprezintă inițierea, planificarea, execuția, monitorizarea/controlul și încheierea activităților unui proiect. Cărțile și cursurile în domeniu ne prezintă protocolar care sunt cele mai importante caracteristici ale unui manager de proiect. Știm că trebuie să rezoneze cu ideea de personaj mitologic sau cel puțin un erou al timpului contemporan: competent, cunoscător feroce într-ale managementului de proiect, un vizionar, o persoană comunicativă, un lider absolut  și integru cu principii ireproșabile, un guru în gestionarea constrângerilor, iar calitățile pot continua. Perfect adevărat până aici, dar oare este posibil? Și dacă este, ce trebuie să întreprindem pentru a deveni acest supraom?

Prezentul articol dorește să sublinieze care sunt însușirile necesare intransigenței domeniului, fără de care un manager de proiect nu ar rezista în lumea severă și riguroasă a managementului de proiect și mai mult decât atât, să ofere câteva idei prin care tu,  cel interesat, poți dobândi aceste particularități:

1. Psihic puternic. Un caracter solid te ajută să faci față cu brio provocărilorDeseori se vor ivi momente tensionate între participanți  sau probleme în desfășurarea activităților. Mult calm, strictețe și o atitudine imperturbabilă îți aduc succesul în astfel de cazuri. Greu de realizat într-adevar! Însă, iată câteva exemple care te-ar putea ajuta să nu o iei la sănătoasa după nici măcar 1 an de activitate în domeniu:

– în momentul în care te confrunți cu o problemă, nu intra în panică, ci încearcă să găsești soluții alături de echipa ta, ele întotdeauna există; spre exemplu: ai primit un răspuns negativ de la o autoritate și nu consideri că este o decizie corectă, faci contestație; îți dai seama că vei depăși un termen pentru realizarea unei activități, o prelungești, explicând clar motivele sau aloci ore suplimentare pentru finalizarea acesteia la timp;

– un feedback negativ din partea oricărui participant în proiect, fie el client, furnizor, echipă, autoritate publică etc. nu trebuie să devină o obsesie; trebuie doar să înțelegi motivele pentru care s-a ajuns la interpretări negative și să încerci să rezolvi problema cu verticalitate;

încurajare la sfârșitul zilei: dacă nu ai făcut tot ce trebuia azi, sigur vei face mâine; orice eșec, indiferent cât de mic sau mare, trebuie perceput ca pe o lecție și nicidecum ca pe o înfrângere; în plus, un manager trebuie să înțeleagă că unele situații chiar nu depind de el, că uneori are nevoie de ajutor și nu în ultimul rând el nu poate să fie omniprezent.

2. Duritate. O atitudine dură, dar atenție!!! nu arogantă și agresivă!!!poate face minuni în haosul cauzat uneori în cadrul proiectelor. Severitatea echilibrată impune respect și o ordine calculată în desfășurarea activităților unui proiect și totodată în gestionarea eficientă a relațiilor dintre părțile implicate. Iată câteva exemple:

– stabilirea unor termene strânse în realizarea activităților; este iritant pentru ceilalți dar benefic pentru proiectul pe care îl conduci pentru că ți-ai luat o marjă de timp drept backup în cazul în care lucrurile nu se desfășoară conform planului;

– atunci când este cazul, recomand o mică dojeneală; feedback-ul se oferă și în momente critice de ineficiență dar bineînțeles într-un mod adecvat care să îl determine pe cel în cauză nu să își dea demisia ci să înțeleagă unde a greșit și cum să îndrepte situația;

– în momentul în care  nu sunt respectate anumite reguli care au fost impuse și amintite de mai multe ori, este benefic a se lua măsuri, spre exemplu: penalizarea furnizorilor conform contractului în cazul în care deseori nu au fost respectate termenele stabilite inițial; penalizarea membrilor echipei de proiect în cazul în care s-au constatat abateri grave de la regulile impuse.

3.   Flexibilitate. În contextul economic actual și nu numai,un manager de proiect trebuie să îmbrățișeze schimbarea cu zâmbetul pe buze. Fiecare proiect se caracterizează în primul și în primul rând prin unicitate, astfel activitățile și constrângerile sunt diferite, bugetele sunt altele, factorii interni și externi sunt distincți. Cum devenim mai flexibili în gândire?

nu trebuie să te agăți obsesiv de o idee din trecut pe care ai aplicat-o unui alt proiect, pentru că este foarte posibil ca ideea respectivă să nu mai aibă aceleași rezultate pozitive în prezent;

– este foarte important să iei în considerare și opiniile echipei tale și a celorlalte grupuri de interes, să vezi lucrurile și din altă perspectivă;

– și nu în ultimul rând, te anunț de pe acum că nu vei avea tot timpul dreptate; deciziile tale trebuie să fie pertinente, argumentate solid, în caz contrar, trebuie să accepți faptul că uneori ceilalți pot avea idei mai bune decât ale tale; trebuie să fii deschis, să le accepți cu ușurință și să le înveți sensul.

4. Memorie infinită. Da, știu, este dificil dar  aceasta te poate salva din multe ipostaze incomode. Chiar dacă notițele și o bună organizare a activității ajută mult, nu poți aduce spre exemplu, la o întâlnire cu un client  vechi, toate agendele de lucru din trecut. Nu te îngrijora însă, există multe metode de îmbunătățire a memoriei:

– asocierile ( legăturile dintre situațiile cu care te confrunți);

– structurarea și organizarea informației în minte;

– concentrarea;

– vizualizarea;

– repetarea informațiilor.

5. Capacitatea de a gestiona mai multe proiecte în același timp. Să nu uităm întrebarea de bază  la un interviu pentru un post de manager de proiect: Câte proiecte gestionezi la actualul loc de muncă? Dacă răspunsul tău sincer conține mai mult de 5 proiecte, ai șanse mari să primești job-ul. Iată câteva idei care te-ar putea inspira:

– folosește soft-uri pentru management de proiect, acestea sunt extrem de utile pentru planificarea activităților, organizarea adecvată a informațiilor și execuția la timp a proiectelor; dacă nu deții așa ceva, poți să îți construiești singur documente prin suita office care să te ajute să îți organizezi eficient activitatea;

notează toate proiectele pe un planificator de perete și evidențiază cu diferite culori termenele limită pentru acțiunile acestora;

stabilește corect prioritățile: nu îți pierde timpul cu activități minore și neimportante când esențialul te bate pe umăr în fiecare secundă, așteptând să fie finalizat;

nu tergiversa lucrurile, acționează exact atunci când trebuie;

nu te implica în discuții și ședințe neproductive care nu au legătură cu prioritățile tale;

– învață să spui nu; uneori este necesar să refuzi anumite întâlniri pe care nu le consideri eficace sau să refuzi să realizezi anumite activități banale pe care le poți delega ușor.

Lucrează constant pentru a dobândi aceste caracteristici și vei vedea că în scurt timp, vei deveni indispensabil echipei tale de proiect!

R: Irina Velea

Vin sărbătorile, v-aţi pregătit ?

Standard

sarbatoriCu toţii ne dorim ca perioada Crăciunului şi a trecerii în Noul An sa fie plină de evenimente fericite, un moment de tihnă şi de regăsire alături de cei dragi, plin de fast si noutate, dar şi de tradiţie şi redescoperire a originilor.

Am dori să-i împăcăm pe toţi, de la cei mici pănă la cei mari, să ne reîntâlnim cu rude şi prieteni pe care nu i-am mai revăzut demult, să ajungem în locuri dragi inimii, să mâncăm ceva deosebit, să petrecem mai mult timp în aer liber, să primim şi să dăruim deopotrivă cele mai minunate cadouri din lume. Dar oare e timp pentru toate acestea ? Ce putem sacrifica şi la ce nu am putea renunţa ?  Vă propun o listă de lucruri pe care să le pregătiţi din timp pentru ca sărbătorile iernii să fie într-adevăr de poveste, şi să vă împlinească. Ţineţi-o la îndemână sau mai bine prindeţi-o cu un magnet pe frigider  !

Ce să fac să am un Crăciun şi un Revelion de neuitat

  • Poţi căuta tot anul cadouri potrivite pentru cei cărora vrei să le dăruieşti ceva. Oricând e un moment bun : într-un city break în afara ţării, în concediul de vară în care vizitezi locuri noi şi întâlneşti oameni şi culturi diferite, sau pur şi simplu când colinzi magazinele ca să cumperi un cadou pentru o zi de naştere sau o onomastică;
  • Fă-ţi din timp o listă cu cei pentru care vrei să achiziţionezi cadouri, dar  pregăteşte şi căteva daruri mai neutre care merg şi pentru o femeie dar şi pentru un bărbat indiferent de statutul lor social sau de relaţia pe care o ai cu ei. Nu ştii niciodată ce surprize te pot aştepta de sărbători şi e bine să fii pregătit. Pentru această categorie te poţi gândi la dulciuri, cărţi, calendare ori diverse obiecte de decor;
  • Nu uita şi un coş mare cu fructe, nuci şi ciocolată pentru colindători! E adevărat că la oraş acest obicei şi-a cam pierdut din savoare, dar e  atât de plăcut sentimentul că ai dăruit ceva celor care îţi fac urări şi-ţi colorează sărbătoarea ;
  • Caută să realizezi peste tot în casă decoruri care să-ţi amintească de acest timp frumos din an. Bradul împodobit este într-adevăr centrul atracţiei dar poţi pune diverse simboluri peste tot,  de la uşa de intrare până la birou, ferestre, lustre sau orice alt loc drag în care obişnuieşti să te relaxezi;
  • Încearcă să faci în zilele premergătoare Crăciunului măcar o faptă caritabilă, să ajuţi cu ce poţi pe cinva sărac ori aflat în suferinţă. În felul acesta vei trăi din plin esenţa acestei sărbători ;
  • Îngrijeşte-ţi sufletul ! Fă ceva legat de spiritualitate : participă la o slujbă, vizitează un loc sfânt sau care îţi dăruieşte ţie pace şi regăsire;
  • Dacă vrei să pleci undeva mai departe de casă fă-ţi planul din timp. Caută locuri interesante şi fă-ţi rezervări de cazare ori bilete de avion;
  • Respectă o tradiţie sau ceva ce ştii de la bunica : mănâncă mere în ajunul Crăciunului ca să fii sănătos tot anul următor, poartă ceva nou şi roşu, aruncă gunoiul şi nu da bani cu împrumut în prima zi din an, mănâncă peşte şi ai grijă să ai în casă ceva crenguţe de vâsc şi bani în buzunare.
  • Fă-ţi timp şi pentru aspectul tău exterior, ca să simţi sărbătoarea din plin. Schimbă ceva sau adu un plus de strălucire înfăţişării tale;
  • Gândiţi-vă şi la ceva nou : un loc în care n-aţi mai fost, un brad împodobit altfel, poate în altă paletă coloristică, nişte bucate pe care nu le-aţi mai gătit niciodată, o surpriză de orice fel pentru cei care vă calcă pragul, colinde noi sau orice alt lucru sau acţiune pentru care nu v-aţi găsit timp în tot restul anului.

Păstraţi lista şi nu uitaţi că fericirea se clădeşte înainte de toate în noi înşine, în cele mai profunde locuri în care se nasc visuri şi dorinţe cât şi resurse pentru a le transforma pe acestea în realitate.

Publicitatea negativă nu e pentru toți!

Standard

neagraDacă dorești să te afirmi ca și cântăreț, angajează cinci fete sexy și lasă-le să se bată pentru tine în fața camerelor de filmat! Asta da publicitate!” declara Sammy Davis Jr. , în cadrul unei emisiuni televizate, urmărită de milioane de telespectatori. Oare este chiar atât de ușor? Un scandal, o poză care face bunicile să roșească și gata, ai și ajuns pe Hollywood Walk of Fame? Poate un aparat foto de calitate îndoielnică sau un produs cosmetic ce provoacă reacții alergice să îți asigure succesul mult visat?

Răspunsul la aceste întrebări este greu de găsit, chiar și pentru specialiștii în publicitate și promovare. Ideea că orice tip de reclamă este bună, atât timp cât compania, produsul sau serviciul promovat se află în atenția publicului și a presei este una cu două tăișuri. Îți faci numele cunoscut, dar nu pe gratis. Lumea vorbește de tine, dar nu te laudă.

Așadar, ce faci dacă te afli la început de drum sau ai căzut într-un con de umbră? Mergi pe principiul că publicitatea negativă este un mit sau încerci să îți construiești un brand care să fie sinonim cu seriozitatea și respectul față de clienți? E greu. Știu. Dar nu uita că lumea în care trăim este colorată în nuanțe de gri, nu în alb și negru. Nu putem contesta faptul că în majoritatea cazurilor, reclama negativă duce la pierderea prestigiului și a clienților. Totuși, ideea că scandalul vinde bine, trebuie să aibă o bază cât de cât reală, altfel nu ar fi atât de larg răspândită și apreciată.

Prin urmare, dacă numele micii tale companii apare într-o publicație de prestigiu într-un context negativ, nu înseamnă că afacerea și viitorul tău au fost distruse. Paradoxal, acest lucru îți va aduce o creștere a vânzărilor deoarece lumea știe acum de existența ta. Totuși, nu te sfătuiesc să le oferi clienților tăi servicii sau produse slab calitative, în speranța că vei ajunge în paginile unei publicații apreciate. Situația nu este însă la fel de roz pentru marile companii, renumite la nivel mondial. O recenzie negativă, o critică cu privire la produsul sau serviciul oferit, apărută în cadrul aceleași publicații, și cererea va scădea cu siguranță. Așadar, publicitatea negativă nu este pentru toți.

Vin cu vești bune și din partea economiștilor americani. Aceștia afirmă că pentru firmele mici, care încearcă să pătrundă pe o piață competitivă, aproape orice fel de publicitate determină o creștere a popularității. Nu e greu de ghicit de ce. Dacă produsul e necunoscut, consumatorul uită repede comentariile și remarcile negative făcute la adresa acestuia. Drept urmare, acesta intră în magazin, vede pe raft produsul al cărui nume îi este cunoscut într-o oarecare măsură și îl cumpără. E evident că acea persoană nu și-a mai amintit contextul în care a citit, văzut sau auzit numele produsului respectiv. Pe de altă parte, un brand cu reputație nu este atât de norocos. Un mic scandal și compania altădată prosperă poate ajunge până în pragul falimentului.

Chiar dacă firma ta este una de mici dimensiuni, este bine să ai în vedere că  promovarea unui produs sau serviciu nu trebuie efectuată cu orice preț mai ales acum, când avem la dispoziție internetul. Magazinele online cunosc un trend ascendent și oameni de toate vârstele apelează la diverse site-uri pentru a se informa înainte de a lua o decizie de cumpărare. Comentariile, părerile și experiențele pozitive sau negative a celor care deja au intrat în contact cu produsul oferit de tine, sunt citite cu maximă atenție și luate în considerare. Să nu te mire că postările efectuate pe diverse bloguri și forumuri au puterea de a ridica sau doborî o afacere. Un simplu link și recenzia negativă ajunge la mii de persoane datorită marii popularități a site-urilor de socializare. Dacă dorești să te promovezi și în mediul virtual, trebuie să ai mare grijă la clienții nemulțumiți care folosesc internetul ca instrument al răzbunării lor, fie că e îndreptățită sau nu.

”Gura-lumii îți poate asigura cea mai bună dar și cea mai proastă publicitate” afirma Jef Richards. În încercarea de a ajunge în vârf nu uita de clienții tăi. Acordă-le o atenție deosebită, descoperă ce anume își doresc și ai grijă sa nu îi dezamăgești. Într-o lume a competiție acerbe, este oare publicitatea negativă un rău necesar?

6 pași pentru o vacanță fără griji

Standard

vacanta iarnaDacă vrei să ai o vacanță de succes este nevoie de foarte multă planificare, cu atât mai mult atunci când printre participanții la ieșeală se numără și copiii. Există posibilitatea ca un concediu relaxant și care te mulțumește sufletește să se transforme într-un amalgan de griji și stres dacă în procesul de planificare ai omis vreun aspect.

Câți dintre voi, dragi cititori, nu aveți de povestit o experiență câtuși de puțin neplăcută despre o vacanță de pe plaiurile mioritice sau din afara granițelor? Este foarte simplu să evitați posibilitatea ca vacanța voastră să se transforme în coșmar, iar pentru că se apropie sărbătorile și perioada în care fiecare dorește să evadeze la munte, la schiat sau în plimbări în străinătate, vă voi prezenta câțiva pași simpli care vă vor scăpa de griji.

1. Ai grijă de ce lași în urmă

Atunci când tu te vei relaxa cu un vin fiert la Predeal sau cu o pizza la Roma nimic nu e mai neplăcut decât să primești un telefon, în care un vecin va dori să-ți spună că i-ai inundat casa sau că iese fum din bucătăria ta. Așa că, asigură-te că ai închis gazele, robineții de la apă, că ai scos totul din priză și că ai închis geamurile. Astfel, vei evita scurtcircuitele, vei evita ca o furtună să-ți spargă geamurile sau să-ți inunde balconul.

2. Ai grijă ce iei cu tine

De preferat este să nu-ți umpli un geamantan care să aibe de două ori greutatea ta, căci în cazul în care nu ai vreun halterofil cu tine îți va fi foarte greu. Totuși, este de preferat să nu uiți lucrurile absolut necesare. Cel mai simplu e să faci o listă cu lucrurile de care ai cel mai mare nevoie: haine, prosoape, telefon, încărcător, pasta de dinți, pantofi, etc. Dacă atunci când vei ieși pe ușă vor fi toate bifate ai mari șanse să nu fi uitat nimic important acasă.

3. Ai grijă de sănătatea ta

Râdeam cu toții când eram copii de bunicuța care își punea în traistă atunci când pleca mai mult de 3 zile pastilele de cap, de gât, de oase, de răceală, etc. Dar cu toții ne dăm seama după ce mai creștem cât sunt de utile. Veți zice că acum există farmacii peste tot, dar sunt totuși și locuri în care nu găsim farmacii sau au program scurt. Durerea nu vine programată. Ce-ai zice dacă te-ar durea în gât, sus, la Babele, de Revelion? Totodată, dacă plecați în străinătate, nu evitați să vă faceți o asigurare medicală de călătorie, este ieftină și vă scapă de niște costuri suplimentare în cazul nefericit în care vă suciți piciorul, ori vă doare capul și trebuie să mergeți la consult.

4. Ai grijă de bunurile de valoare

Nu-ți lua cu tine toate inelele, cercelele, brățările și lanțurile de aur pe care le ai în primul rând pentru că nu dă bine să le porți pe toate deodată. Lăsând gluma deoparte, în timpul concediului, mai ales atunci când mergi într-un loc necunoscut, cu oameni necunoscuți, ești mai predispus la pierderea bunurilor și prezinți un interes sporit pentru hoți. Așa că ascunde sau cel puțin lasă într-un loc puțin vizibil din casă banii, obiectele scumpe și actele importante. La tine ia strictul necesar și nu ține toți banii la un loc. Poți pune o parte în giacă, o parte în portofel și o parte în geamantan, astfel dacă vei avea nenorocul să fii furat, vei mai avea cu ce să cumperi bilet pentru întors.

5. Ai grijă unde te duci

Dacă te duci într-un loc nou, pe care nu-l cunoști, ți-ar prinde bine o hartă și internetul activ pe telefon sau pe laptop, mai ales dacă pleci în străinătate. Verifică starea drumurilor și starea vremii pentru traseul și locația alese de tine. Dacă mergi în Bahamas nu e necesar să iei și cojocul cu tine, însă îți trebuie totuși câteva haine mai groase pentru drum. Este de preferat, dacă nu cunoști limba, să ai un ghid de conversații cu tine sau să înveți câteva fraze standard, de genul cât costă, cum ajung, la ce ora, etc.

6. Ai grijă să te asiguri că lași casa, pisica, cățelul și purcelul pe mâini bune

Dacă pleci o perioadă mai lungă nu uita să plătești facturile ca să eviți eventualele penalități și lasă un număr de telefon administratorului în cazul în care pocnește vreo țeavă sau se dărâmă blocul. Dacă ai plante de cameră este de preferat să le uzi mai bine înainte de plecare, în cazul în care nu ai pe cineva de încredere să-i lași cheia. La fel și pentru animăluțele de companie, asigură-te că au destulă apă și mâncare cât lipsești.

Ai grijă dacă vrei să ai un concediu fără griji

Există voci care spun că cele mai de succes concedii sunt acelea neplanificate din timp, în care deciziile sunt luate ad-hoc. Totuși, depinde de personalitatea fiecăruia cum vede lucrurile. Eu spun că dacă veți avea grijă de cei 6 pași, veți avea un concediu fără griji!

Avansarea în carieră pas cu pas

Standard

Dacă eşti o persoană ambiţioasă, cu siguranţă nu te mulţumeşte să rămâi pe acelaşi post ani în şir în cadrul companiei unde lucrezi. Îţi doreşti o avansare şi aceasta să vină cât mai repede.

În situaţia în care angajatorul tău este o firmă de talie mijlocie sau mare, unde există perspective de dezvoltare în carieră, ai şanse reale să îţi atingi ţinta cu condiţia să ştii să te faci remarcat. Pe de altă parte, dacă firma la care lucrezi este una mică, ar trebui să te gândeşti serios la schimbarea locului de muncă, pentru că altfel este posibil să nu ai unde să te duci mai sus în ierarhie.
Indiferent de drumul ales, pentru a reuşi în profesie şi pentru a te distinge din rândul colegilor nu ar fi rău să ţii cont de următoarele sfaturi:

1. Dă dovadă de seriozitate. Angajatorii detestă angajaţii neserioşi pe care nu se pot baza, aşa că este esenţial să dovedeşti seriozitate în munca ta. Să fii serios la serviciu înseamnă să fii tot timpul concentrat pe ceea ce ai de făcut. Pentru asta nu trebuie renunţi la a face o activitate plăcută din munca ta, ba mai mult, faptul că te simţi bine la job va avea o influenţă benefică asupra rezultatelor tale profesionale.

2. Fă-te indispensabil! Se spune că „nimeni nu este de neînlocuit”, însă un angajat foarte eficient este adesea chiar greu de înlocuit. Aşadar, încearcă să devii indispensabil pentru compania la care lucrezi. Să fii indispensabil înseamnă să ştii să înfrunţi situaţiile dificile, să îţi asumi iniţiative, chiar şi atunci când este vorba de lucruri care nu intră neaparat în responsabilităţile tale, dar şi să faci ce trebuie la timp şi conform aşteptărilor superiorilor tăi.

3. Fii un angajat harnic. Nu este un sfat uşor de urmat. Când se pune problema de drumul spre avansare, cei mai mulţi se gândesc cum să muncească mai inteligent, cu minim de eforturi şi mai puţină muncă. Tentaţia să „muşti din caşcaval” pentru a-ţi atinge mai repede scopul este foarte mare. Atenţie, însă! Specialiştii spun că acesta este un calcul greşit. Realitatea arată că, oricât te-ai strădui să munceşti inteligent, recurgând uneori chiar la stratageme şi şiretlicuri, de muncă tot nu vei scăpa. Vei ajunge la concluzia că, pentru a face rezultatele să se vadă şi să iasă în evidenţă trebuie să fii cât mai harnic.

4. Fă-te plăcut! Poate părea un sfat fără legătură cu avansarea în carieră, dar o conexiune există, nu vă îndoiţi. Vă amintiţi de acei colegi pe care, probabil, i-aţi avut măcar o dată şi nu îi regretaţi nicidecum? Genul care subminează spiritul de echipă, generează tensiuni, strică cheful de muncă al tuturor. Ei bine, managerii nu prea se omoară după astfel de angajaţi care stresează pe toată lumea şi nu duc la nimic constructiv. Preferă mai degrabă un angajat plăcut, care se poartă frumos, este amuzant şi dă dovadă că este capabil să-şi stăpânească bine emoţiile. Toate acestea înseamnă să ai o atitudine profesionistă.

5. Nu uita de entuziasm. Dacă te duci plictisit şi blazat la serviciu nu prea ai şanse de avansare. Nu e nevoie de un entuziasm exacerbat care ar putea părea caraghios şi fals, ci de a presăra pasiune în munca ta. Pe lângă faptul că atunci când eşti entuziast fiecare sarcină devine mai uşoară şi mai plăcută, rezultatele activităţii tale vor fi mai bune şi mai rapide. Entuziasmul îţi va da energie şi se poate transmite şi colegilor. Dacă reuşeşti să faci acest lucru, vei ieşi în evidenţă mai uşor la locul de muncă.

Pe lângă însuşirea acestor sfaturi, există paşi concreţi care trebuie făcuţi pentru dezvoltarea profesională şi avansarea în carieră.
Între aceştia permanenta perfecţionare profesională ocupă un loc central:
– Participarea la cursuri şi traininguri în domeniul tău şi în cele adiacente;
– Urmarea de cursuri privind managementului proiectelor şi dezvoltarea antreprenorială;
– Colaborarea cu profesioniştii de la care se pot afla secretele meseriei;

Dincolo de latura teoretică, sunt lucruri pe care poţi să le pui în aplicare la serviciu:
– Diversificarea activităţilor, implicarea în cât mai multe proiecte în firmă şi asumarea mai multor responsabilităţi;
– Dezvoltarea abilităţilor de negociere şi comunicare;
– Implicarea în organizarea de târguri la care participă firma;
– Dezvoltarea abilităţilor de conducere şi relaţionare interpersonală
– Coordonarea mai multor proiecte de anvergură în firmă.

Nimeni nu îţi poate garanta succesul sau avansarea în carieră, însă, urmând toţi aceşti paşi, cu siguranţă valoarea ta profesională va creşte. Dacă nu vei reuşi avansarea într-o companie, calităţile şi experienţa la care ai pus cărămidă cu cărămidă vor fi până la urmă remarcate de cineva şi te vor ajuta să îţi îndeplineşti targeturile.

Mihaela CREŢU

Experienţa de mamă

Standard

copi si mamaVouă cum vi se pare să scrii despre postura de mamă ? Greu, uşor, interesant, provocator… sau cum? Am vrut în repetate rânduri s-o fac pentru propriul  jurnal, pentru propria-mi colecţie de amintiri şi de lucruri pe care doresc să le păstrez din trecerea prin această lume.

Baieţii mei se nasc toamna, în octombrie, ca şi mama lor.  Îi aduc acasă păşind pe cel mai frumos covor de frunze galbene căzute pentru mine în întâmpinarea minunilor care mi se întâmplă în viaţă. Primul a venit acum 5 ani la 29 de ani si mi-a întregit împlinirea femeii ajunse in pragul “30”. Al doilea a apărut în toamna trecută şi l-am simţit ca pe o continuitate, ca pe următorul zbucium frumos care mă va ţine vie, fremătând de griji si de iubire de mamă încă mult timp de acum încolo.

Toate clipele mele de încordare şi de nesiguranţă de la prima experienţă de părinte pălesc şi se uită, le înghite dorinţa nestăvilită a vieţii de a înflori iar și iar prin femei puternice şi dăruite cum am învăţat să fiu si eu. Îmi amintesc cu zâmbetul în colţul buzei, reuşind acum să fac haz de necaz de toate giumbușlucurile pe care am fost nevoită să le inventez ca să-l liniştesc pe cel mic, de toate sunetele, strâmbăturile şi gesturile haioase care m-au salvat în situaţii mai grele. Ştiu cum e să ieşi afară şi doar cu un ochi rimelat şi cu un hanorac destul de subţire pentru noiembrie fiindcă nu mai aveam percepţie clară asupra vremii, cum e să uiţi să mănânci o zi întreagă, cum sunt orele întregi de nesomn si nelinişte în care te întrebi cum mai e posibil să stai în picioare si să exişti, şi să respiri… Mamelor li se dăruiesc de forţe bune ale naturii aripi de îngeri si puteri de zmei ca să poată zbura si rezista în cele mai aprige lupte ale vieţii, pentru ca cel mic să fie ocrotit, răsfăţat şi iubit.

Cum să uit primele linguriţe cu piure de fructe care mi se păreau că nu vor putea fi înghiţite  niciodată, prima încercare de ridicare în picioare a copilului meu pregătit să păşească şi să descopere lumea, zbaterile pricinuite de primii dinţisori ori zâmbetele de mulţumire când în sfârşit i-am intrat în voie cu o joacă sau cu un gust pe placul său ?

Cum să uit greutatea cu care ridicam căruciorul pe borduri înalte ori privirile indignate ale semenilor noştri mai puţini înţelegători când blocam circulaţia cu “maşina” mea şi a lui bebe între tarabele din piaţă de unde cumpăram legume şi fructe pe care le consumam în cele mai bizare combinaţii din lipsa timpului de a găti ceva ca la carte… (de bucate J ) . Totul avea un gust sublim, deşi ingredientele erau aruncate fară nicio regulă în cratiţă şi amestecate în grabă dar cu dragoste,  printre nenumărate drumuri între bucătarie şi camera lui bebe care plângea şi avea nevoie de suzetă, ori scotea sunete care mă îngrijorau, ori pur si simplu trebuia să-i schimb scutecul… şi telefonul suna şi suna,  tasta roşie de respingere era folosită excesiv de mult, iar telefonul fix era setat la cel mai mic volum posibil ca să nu deranjeze somnul copilului ori al mamei care avea ore de odihnă imposibil de înteles de oamenii “normali”. Trei ore noaptea, una si jumătate în toiul zilei şi una cu capul atârnând pe oriunde … pe masă, pe un braţ de fotoliu , ori rezemat în cada de baie  la un mic moment de relaxare si răsfăţ cu o apă calduţa şi o spumă de baie care împrospătează nu numai trupul ci şi sufletul supus la atâtea încercări în acest periplu.

Nu sunt o mamă excepţională. Nu sunt nici bună nici rea. N-am răbdarea infinită pe care ar fi trebuit să o am. Nici dăruirea până la uitarea de sine. Dar tot ce reuşesc să fac, construiesc cu convingerea că băieţii mei mă vor iubi că le-am dat normalitatea și bucuria de a descoperi viaţa. Îmi doresc mai degrabă să fiu o cafea tare si fresh pentru ei, care să le pună accente importante pentru a dobândi  ceea ce mi se pare mie că trebuie sa aibe un bărbat în viaţă şi nu o cafea lungă, plictisitoare, desuetă.

Cu fiecare mi-am propus să stau un an acasă, până îi ridic în picioare, până îndrugă câteva vorbe şi reuşesc să treacă de la statutul de bebe la cel de copil mic. Primul an a trecut ca prin zbor cu băiatul cel mare, iar acum încerc să duc la bun sfârşit această misiune grea dar nobilă şi cu al doilea. Am învăţat multe din prima experienţă şi acum balansez între o nostalgie faţă de  acel timp petrecut cu cel mare şi noutatea dată de creşterea mezinului. Şi apoi urmeaza cursa nebună de la birou, apelat la rude şi la bone, fuga prin metrouri sau pentru a obţine un loc de parcare, revenirea dorinţei de urcuş profesional, de schimbare de look, de tonifiere  și de a reveni în pas cu moda. Vine vremea sacourilor  şi a ţinutelor office, blugii, adidaşii şi hanoracul se vor mai purta în weekend sau vacanţă. Vine întoarcerea la vechiul stil de viaţă dar în tot acest timp a răsărit o nouă minune în viaţa mea cu povestea ei şi legătura noastră unică. Acum e acum. Trebuie să găsesc iar și iar trucuri să exist şi ca mamă, şi ca femeie …bună la toate, selectând priorităţile şi lucrurile cu adevărat importante şi care mă fac fericită.

Am să închei cele câteva gânduri despre incredibila experienţă în postura de mamă cu un citat din Kahlil Gibran care mă înfioară de fiecare dată când îmi vine în minte. Fiindcă am crezut în el și înainte de a avea copii dar şi acum când două lumini vii, scânteietoare îmi aprind sufletul şi mă ţin în viaţă.

Iată-le :

“Copiii voştri nu sunt ai voştri.
Sunt fii si fiice ale Vieţii care tânjeşte chiar după ea însaşi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi, şi chiar de sunt cu voi, ei nu vă aparţin.
Le puteţi dărui dragostea voastră, dar nu şi gândul vostru.”

Fie ca din arcurile noastre de mame să plece săgeţi puternice, inteligente şi frumoase, nişte oameni adevaraţi … care vor deveni şi ei părinţi în vălmăşagul necontenit de dragoste şi de continuitate a vieţii.