Cât e scorul?

Nu mă uit des la sport, deși îmi place. Nici măcar sport nu mai fac în week-end, deși timp de muuuuulți ani îmi intrase în sânge acest obicei.

Dar port sportul în inimă. De ce?

Pentru că nu ține cont de favorite. Pentru răsturnările de situații. Pentru că echipe sau sportivi triumfă atunci când majoritatea nu se așteaptă. Pentru că tehnica învinge de multe ori forța. Pentru că există echipe care câștigă după ce au fost conduse chiar de 2 ori în timpul meciului.

Pentru că există sportivi care te fac să simți că sunt pe teren pentru că le place jocul. Care dau totul indiferent de ce scrie pe tabelă. Care pun suflet. Care te inspiră.

Cu un astfel de spectacol totdeauna câștigi. Și culmea, de multe ori tocmai aceia care simt jocul în fibra lor sunt și cei învingători.

Ce mai contează scorul?

Palmares dom’le palmares.

Frumoasă clipă frumoasă

E vineri. Din ce aud în jur mâine e cea mai frumoasă zi, pentru că putem lenevi mult dimineața. Sau pentru că e petrecere mâine seară. Alții spun că poimâine e chiar mai mișto, pentru că mergem toată ziua în excursie. Părerile sunt împărțite. Unii sunt entuziasmați de ziua de mâine pentru că e acea zi minunată în care se lasă definitiv de fumat. Sau în care debutează cura aia trăznet de slăbire, care le va asigura silueta de silfidă irezistibilă. Sau în care încep să meargă zilnic la sală pentru deveni întruchiparea unui Hercule modern.

Mai aud de la un coleg că ieri a fost o zi super, pentru că a avut un record la vânzări. Prietenarul care mă întâmpină cu salutul nostru secret îmi spune la fel: ieri a fost o zi grozavă pentru că i-a ieșit o chestie complicată, la care nu spera rezultat așa repede. Soția spune că ieri a fost grozav să-i avem pe copii plecați la bunici.

Dar azi ce are? Momentul și secunda exactă în care citești precis acest cuvânt. Savurează clipa. E doar a ta.  Inspiră-i parfumul care-ți răscolește porniri ciudate. Aruncă-i priviri magnetice în timp ce-i mângâi formele copleșitor de aproape. Inspiră-i prezența adânc, să o simți parte din tine. Ține-ți respirația cînd vii senzații te furnică plăcut. Și ascultă cu atenție. În acel moment îți va șopti suav la ureche: poți să faci tot ce vrei cu mine. Hai ia-mă. Sunt a ta.

Azi. Aici. Acum. A ta.

Nici o zi fără pasiune.

Bă tu știi cine sunt?

De câte ori auziți asta? E o întrebare pe care o aud și eu din când în când și care mă amuză de fiecare dată. De parcă, dacă conta cu adevărat, mai era necesară. E un demers retoric care-mi țipă de fiecare dată strident în sânge o fierbințeală aparte. Și încep jocul:

Da’ tu știi cine ești?

Și desigur răspunsul următor îmi relevă multe detalii ale coloratei noastre culturi stradal-suburbane. Dacă sunt noutăți revin și eu scurt:

Asta e chiar bună. Stai un minut să-mi notez. (Și mă caut îndelung după un carnețel) Ai un pix? Poți s-o repeți? Cum se scrie? Unde se pune cratimă?

Rămân vorbind singur cât ai zice dispari. Și de fapt cine suntem noi la urma urmei? V-ați gândit ce rol jucăm fiecare?

În ce mod suntem unici?
Ce ne caracterizează?
Ce ne face oare memorabili?
Ce talente avem?
Ce iubim?
Ce nu obosim niciodată să facem?
Despre ce putem vorbi la nesfârșit?
Ce ne amuză?
Ce apreciază cei din jur la noi?
Pentru ce primim complimente?
Ce am realizat?
Ce misiune avem?
Ce vrem să realizăm cu adevărat?
Care este esența strădaniei noastre?
Ce vrem să lăsăm în urmă?

E grele … dar nici Roma nu s-a construit într-o zi. Uneori suntem prea aproape pentru a vedea clar astfel de răspunsuri. Întreabă prietenii. Observă relaxat piesa al cărei protagonist ești. Pentru că de multe ori cariera unui actor depinde de rolurile pe care știe să le refuze.

De câte ori auziți asta?

Șoc și groază

Să recapitulăm datele problemei. Dintre cei care își caută un job doar 1% au ceea ce le trebuie pentru a fi buni manageri.

Ca să determinăm pe care dintre candidați îi angajăm, folosim un test bine conceput care reușește să confirme în proporţie de 90% în momentul în care un bun manager e supus bateriei de teste. Cu alte cuvinte în momentul în care un bun manager se prezintă la test, rezultatul întors de test e pozitiv în 90% din cazuri. De asemenea în 90% din situațiile în care candidatul nu e potrivit pentru postul de manager testul confrmă acest lucru și indică un rezultat negativ. În restul de 10% din cazuri ne dă un rezultat pozitiv chiar dacă nu avem în faţă un adevarat manager cu viitor în domeniu. E un test foarte credibil, dar nu perfect. Cam așa e realitatea asta, imperfectă.

Dacă se prezintă un candidat care obține un rezultat pozitiv la testul descris mai sus, cât de bună e decizia de a angaja acea persoană? Ce siguranță avem că am luat decizia corectă? Ce probabilitate există ca acea persoană să fie cu adevărat managerul căutat?

90% ? 80% ? Putem dormi liniștiți? Doar am testat, evaluat …..

Calculând cu rigoare matematică probabilitatea este de 8,3%. Ta daaaaaa! Deci în 91,7% dintre situații se va dovedi că am luat o decizie greșită angajând acea persoană. O decizie care ne va bântui. Dar va fi o decizie solid susținută și explicată de HR. Doar au testat obiectiv candidatu’ …

Șoc și groază!

Vă las să meditați la implicații.

Concediază HR-ul

În ultima vreme din ce în ce mai multe companii, pornind de la adevărul nobil că  resursa umană este motorul adevărat al prosperităţii, au început să gândească şi să aplice teste complicate la selecţia personalului. Teste preliminare angajării. Aplicând teste din ce în ce mai sofisticate, încep încet încet să creadă cu fanatism în ele şi să propovăduiască că au găsit cu adevărat calea luminoasă către raiul unor echipe fantastice.

Dacă totuşi ai proasta inspiraţie să analizezi rata anuală de retenţie a personalului, ceva nu e tocmai ok. Dar va exista cu siguranţă o explicaţie. Şi asta când cineva se mai oboseşte să calculeze astfel de parametri.

Părerea mea este una simplă. Puteţi economisi muuult timp şi muuulţi bani renunţând la toate aceste testări preliminare. De aceea există probă de lucru. De aceea există perioadă de probă! Şi e foarte bine că cineva s-a gândit să extindă la niveluri corespunzătoare sistemul de lucru în probă. Şi ar trebui să se faca şi mai mult în această direcţie. Aflaţi imediat de ce.

Practic, angajaţi în primul rând doar pe cei dornici să vă fie alături, la modul vizibil. Daţi-le o probă de lucru. Daţi-le ceva de făcut. Vedeţi ce rezultate aduc. Simplu şi corect. Funcţionează. Dacă ceva nu merge concediaţi rapid. Schimbaţi. Retenţia la un an, luând în calcul doar pe cei care au trecut de primele 3 luni va exploda.

De ce nu merg testele preliminare?

Să luăm un exemplu. Dorim să angajăm un manager.

Să considerăm că doar 1% din cei aflaţi în căutarea unui job  au ceea ce le trebuie pentru a fi buni manageri.

Avem un proces de selecţie bine pus la punct care confirmă în proporţie de 90% în momentul în care un bun manager e supus bateriei de teste, iar în 10% din cazuri ne dă un rezultat pozitiv chiar dacă nu avem în faţă un adevarat manager cu viitor în domeniu.

Ţinând cont că un candidat a trecut deja cu brio de hopul testelor, ce probabilitate are să fie un bun manager?

Calculaţi cu atenţie.

Ce rezultat aţi obţinut?

Când aflaţi răspunsul o să se aprindă becul. Garantat. Mâine calculăm împreună.

Ziua ca un Puzzle

Când ai cumpărat ultimul puzzle?

Am un prieten pasionat de puzzle. Nimic neobișnit. Fiecare are nebunia lui. Colivia care-i ciripește idei.

Dar în ultimul timp mă îngrijorează. Chiar înspăimântă. Omul a devenit  feroce în pasiunea lui. Aud că a început o nouă provocare de 20.000 de piese. Ascult și ceva face … CLAC! Cum naiba om matur, cu famelie și casă de ținut să faci puzzle de 20.000 de piese?

Mă uit și totuși privirea îi e în continuare vioaie și inteligentă. Nu are nimic fixist în ea sau rece. Pare ok. Pot să mă risc la o întrebare.

– Care e șmenul ma men? Ai un secret ceva? E cumva o poză cu gagici goale de te stradui frate să pipăi fiecare piesuță la locul ei? Hai, poți să-mi spui, doar am făcut noi atâtea prostii împreună, care-i treaba?

Omul meu era deja în misiune, în lumea lui:

– Păi începi cu ce e mai ușor, să cauți marginile. Trebuie să ai rama făcută. După ce ai definit cadrul, iei apoi treaba pe bucățele. Prima la mână, sortezi piesele după culori, dacă ai cerul sus albastru și pajiște jos verde e clar deja un pas. Apoi pe culori te uiți după nuanțe clar diferite. În felul ăsta definești zonă cu zonă. Iar treaba devine super interesantă când singura diferență e la piciorușe. Și sortezi piesele de aceeași culoare și cam la aceeași nuanță în funcție de piciorușe. Și apoi pe zone, cu piesele ordonate, testezi ce se potrivește si ce nu. Te prinde. E un joc. Tu de când nu ai mai simțit ca pur și simplu te joci?

Deja mintea mea era departe. Recunoscuse în acea descriere practică, metoda. Fiecare zi e un puzzle. Asta facem noi de fapt și la urma urmei. Dezintegrăm probleme în constituenți, definim zone, găsim similarități, ordonăm idei, testăm funcționalități.

Dar uităm să ne jucăm.

Uităm să găsim plăcere în tot ceea ce facem. Vedem doar probleme și task-uri. Ne enervăm când nu ne iese. Suntem frustrați și capsați când e mai dificil decât ne așteptam.

Mă trezește din visare amicul:

– Hei, vere, vorbesc singur?

– Nu vere, nu deloc. Doar mă gândeam. Spune că te ascult.

… și îmi iau o oră în fiecare seară, e captivant, mă relaxează extraordinar …bla bla bla …

Am o propunere. Hai să ne luăm măcar 8h în fiecare zi, de la 9 la 17, să ne distrăm și noi cu un puzzle. Oricum piesele ne așteaptă gata amestecate de fiecare dată.

Te bagi?

Viața bate filmul

Când crezi că ești chiar pe margine … și privești în abis …  ceva te va surprinde. Notează-ți atent un nume.

Nick Vujicic.

Privește. Explorează. Descoperă.

 

… e doar începutul! Simte asta:

 

…  THINK BIG! Nick, suntem datori față de tine să o facem.

Măgărușul e de vină

Într-o dimineață se porni la târg bătrânul Ion, însoțit de nepoțelul Ionel și măgărușul familiei.

Ionel, călare pe măgăruș, era bucuros tare și striga plin de voioșie: Haide, Soare! Hai! și i se părea că zboară pe un armăsar fermecat, deși măgărușul mergea ca de obicei în ritmul lui imperturbabil.

Doar ce au mers puțin, că au și întâlnit o vecină.

– Cum e posibil ca băiețelul ăsta atât de energic și de puternic să meargă pe măgăruș, iar tu Ioane, om bătrân să mergi pe jos?

Așa că, rușinat, băiețelul s-a dat jos și a cedat locul bătrânului său bunic.

Au continuat drumul, dar după o vreme au trecut pe lângă niște negustori care au comentat:

– Sărmanul băiețel! Cum este nevoit să mergă pe jos, în timp ce bunicul huzurește călare pe măgăruș.

Bunicul a coborât și el si au mers în continuare amândoi pe lângă măgăruș. Nu fac 300m și o voce îi oprește:

– Păi bine oameni buni, multă minte vă mai trebuie. Tociți încălțările de pomană pe drumuri, când puteți să mergeți amândoi călare pe măgăruș.

Zis și făcut. Se urcară amândoi și iarăși băiețelul, bucuros tare, îndemna entuziast:  Haide, Soare! Hai!

Când au intrat în oraș, oamenii se uitau la ei și comentau:

– Ce oameni fără inimă! Măgărușul nu poate suporta atâta greutate. Nu au pic de milă.

Și atunci au decis să coboare și ca totul să fie bine, să-l ducă ei mai departe în spate pe Soare. Nu le era deloc ușor și la primul podeț s-au dezechilibrat și l-au scăpat pe măgăruș în apa învolburată a râului. Și dus a fost!

Oare cine e de vină?

Poveste de dragoste

La începutul lui 1985 a apărut zvonul bombă – Coca Cola lucra la o nou tip de Cola, o variație a clasicului și celebrului său produs. Compania, având deja 2 ani de testări și sondaje în spate, lucra la acest proiect într-un secret demn de o operațiune militară.

Pe 23 aprilie, noua Cola a fost lansată cu mare fanfară și expunere media. Directorul companiei Roberto C. Goizueta a proclamat noua Cola „mai fină, mai rotundă și totuși mai îndrăzneață”, vorbind mai degrabă ca despre un vin decât despre o băutură carbogazoasă.

Dar surpriză, reacția publică a fost masiv negativă, eșecul a fost unul răsunător iar Noua Cola a intrat în panteonul gafelor de marketing.

Totuși, noul produs a fost proiectat special pe baza gustului publicului țintă, numeroase focus grupuri, sondaje și testări fiind implicate în realizarea acestui deziderat.

Un produs proiectat să placă totuși nu a fost acceptat?

Doi ani petrecuți în căutarea gustului perfect au rezultat într-un umilitor refuz public?

Ce mai e și asta?

Da, un produs proiectat să placă totuși nu a fost dorit. Straniu? Deloc!

Pentru că noi, „consumatorii”, nu suntem niste aparate de mâncat sau de supt apa colorată livrată de mari facilități industriale.

Emoții, suflet, relație? Pot spune ele ceva?

Ar fi bine să o facă dacă vrei să cochetezi cu succesul.  Deci, mare întrebare de baraj:

Produsul tău este dorit sau este doar plăcut? ( Dacă nu este nici dorit nici plăcut atunci … dă EXIT sau apasă ESC acum ).

Degeaba îl vei îmbunătăți pe „a place”, dacă uiți complet de „a dori”.  Se întâmplă și la case mai mari. Se întâmplă zilnic în viața de zi cu zi …

Morala? Make love, not war.

Cordonul roșu

Ești cu un client pe care-l servești cu același entuziasm și dăruire, dar ceva în alchimia timpului petrecut împreună face să te simți golit interior și fără energie?

Se întâmplă poate să-ți aduci aminte de alte situații în care ai sfârșit întâlnirea în frustrare? Sau chiar să-ţi imaginezi ce bine te-ai simţi descărcând în forţă, la modul fizic, emoțiile negative acumulate, în ciuda naturii tale iubitoare față de semeni?

Atunci citește mai departe. Ai neapărat nevoie de acest articol.

Probabil că ușa ta e deschisă pentru oricine are puls și un ban în buzunar. Consideri că fiecare client care-ți calcă pragul e un pas înainte pentru tine. Citește puţin ce am de spus.

Părerea mea este că trebuie să folosesești cordonul roșu. Este acea barieră pe care e bine să o pui la intrare și care să țină departe pe toți cei ce aduc nori negri pe cerul activității tale. Da, ai înțeles bine ce vreau să spun. Chiar dacă ți se pare o blasfemie pe moment, e bine să refuzi anumiți clienți. Să-i eviți și să nu faci afaceri cu ei. E un pas mare către progresul și dezvoltarea afacerii tale.

Să refuz clienți? Cordon roșu? Ești nebun?

Motorul dezvoltării tale este creativitatea, entuziasmul și energia. Fără ele nimic nu va crește în curtea ta. Nervii, supărarea și frustrarea sunt inamicii lor de moarte. Se exclud reciproc și nu pot coexista sub nicio formă. Acum te-ai prins?

În loc ca 15 min negre să-ți strice o zi întreagă de elan și energie creativă, mai bine să ai 15 min libere și apoi o zi întreagă să strângi succes după succes. Ce spui?

Clienții tăi îți vor simți valoarea din plin, pentru că fiind în formă și făcând serviciul solicitat cu plăcere, vei impresiona. Aprecierile lor te vor motiva şi mai mult. Îți vor da aripi. Se va crea un efect de avalanșă, care te va propulsa înainte și care-ți va umple agenda de lucru la maxim.

Restul, cei care vor fi opriţi de cordonul roșu, vor fi mai bine în altă parte. Le faci un serviciu ghidându-i către un alt drum pe care vor fi mai bine înțeleși. Un drum poate mai adaptat necesităților lor reale.

Trage acum concluzia ta finală. Cum e mai bine?

Exerciţiu practic
Din experiențele trăite de tine, fă portretul robot al celui care va fi oprit de cordonul roșu. Cel care ți-a lăsat un gust amar, care ți-a adunat numai gânduri negre sau ți-a dat dureri de cap. Pune pe hartie caracteristicile care-ți vin în minte. Apoi confruntă lista ta actuală de clienți cu portetul robot creat pentru a identifica cui trebuie să pui cordonul roșu pe viitor.