Capcanele succesului

La fiecare sfârşit de an vine vremea bilanţului, al rapoartelor si concluziilor celor întâmplate în ultimul timp. Unii aşteaptă cu bucurie şi entuziasm acest eveniment, alţii cu teamă si neîncredere, alţii cu realism şi detaşare aşteptând următorele „targeturi”.

Din nefericire acest proces are loc mai degrabă la nivel profesional vizând dezvoltarea profesională decât la nivel personal. Câţi dintre noi îşi fac o mustrare obiectiva şi sinceră a evoluţiei lor spirituale din ultimul an. Câte cărţi am citit, câte ajutoare am dat celor aflaţi în nevoie, la câte slujbe am fost, câte pilde creştine am descoperit a urma, cât timp am petrecut la a medita de unde venim şi care e menirea noastră în această lume ? Puţin, foarte puţin probabil… Ritmul vieţii începe sa fie mult prea alert, inuman, îndreptat spre caştig rapid, uneori nemeritat. Viteza aceasta adesea insuportabilă ne îndepărtează de la adevăratele valori şi de la lucurile cu adevărat importante: familie, copii, credinţă şi timp petrecut în tihnă,  în care să avem prilejul să coborâm adânc în noi, în culoarele propriei conştiinţe şi sa ne redescoperim ori să ne întâlnim cu resorturi intime de care nici nu aveam habar.

Studiile psihologice efectuate în ultimul timp asupra evoluţiei omului din ziua de astăzi evidenţiază acest pericol al ancorării noastre exagerate în realitatea imediată, cuantificabilă în bani, resurse, succese profesionale. Acestea toate în detrimentul faptelor umane, pline de candoare şi de dragoste faţă de semeni…

Se pare că şi familia în sine are de suferit căci iată am început sa petrecem atât de puţin timp cu copiii noştri, cu soţii noştri, cu părinţii ori celelalte rude iar dezrădăcinarea aceasta are efecte negative asupra fiinţelor noastre aducând debusolare şi nonsens, o prelungire ambiguă a trecutului spre prezent. Şi copiilor noştri, poate chiar în mod inconştient,  le impunem acest ritm extrem de rapid şi de nociv fiindcă şi ei trebuie să facă totul mult prea repede, să acumuleze informaţie prea multă într_un timp prea scurt, să ia decizii importante de pe azi pe mâine, să-şi forţeze limita firescului pentru a fi cei mai buni : la şcoală, la club, la sport, şi oriunde …

Ce ar fi să ne propunem la următorul început de an să avem ceva mai mult succes la a progresa spiritual, de a ne apropia mai mult de cei dragi, de a ne căuta prieteni din copilărie, de a ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, şi de a fi mereu mai atenţi la dorinţele şi nevoile celor din jurul nostru. După acest excerciţiu este posibil să nu mai avem un cont tot aşa de respectabil dar câştigul sufletesc s-ar putea să fie imens şi să egaleze pierderea materială.

Mi-e teamă pentru mine, pentru copiii mei şi pentru toţi cei dagi de caruselul acesta nebunesc al succesului în care suntem nevoiţi să urcăm şi uneori nu mai avem nici staţii, nici frâne, nici busolă, …nimic … Doar patimă de a acumula şi creşte renunţând la un timp frumos petrecut în tihnă aproape de natura ori de Dumnezeu.

Nu ştiu dacă nu e prea târziu să putem schimba această stare de spirit, dacă lucrurile nu sunt impuse de alte foruri şi lumi neprietenoase nouă, celor mulţi dar cred că în fiecare există un izvor de normalitate de a căuta soluţii ca rătăcirea şi ambiţia aceasta să nu fie totală, distrugătoare şi iremediabilă.