Arhive zilnice: 23 mai 2013

10 lecţii de supravieţuire în momente încordate

Standard

Cu toţii admitem că viaţa e plină de pericole dar aproape niciodată nu ne gândim serios că tocmai noi am putea fi victima unei tâlhării, a unui furt, că ne vom găsi prinşi în mijlocul unei furtuni, în viiturile unei inundaţii sau că un animal scăpat de sub control ne-ar putea ataca. Tu cum ai reacţiona în faţa unui pericol de acest gen ? Crezi că ţi-ai putea păstra cumpătul şi ai putea să eviţi să te laşi pradă panicii, dând prioritate discernământului de acţiona în mod calm şi inteligent astfel încât să treci cu brio această probă sosită pe nepusă masă ?

Rezultatul unui studiu făcut de americani în această privinţă scote la iveală un adevăr destul de trist : 75 % dintre noi nu suntem capabili să acţionăm în astfel de situaţii, fiind împietriţi de spaimă, 15 % ţipăm şi ne manifestăm zgomotos şi doar 10% ne păstrăm calmul şi analizăm eventualele tehnici de supravieţuire.

Experţii spun că dacă îţi concepi în prealabil un plan, în caz de pericol ai şanse mai mari să acţionezi mai raţional, mai constructiv fără să te pierzi cu firea. În cele ce urmează vom găsi creionate câteva situaţii extreme în care să ştii ce ai de făcut, dar ideea de a-ţi educa puţin capacitatea de reacţie şi de acţiune în situaţii poate doar neplăcute şi nu neapărat periculoase, ar putea duce la o dezvoltare personală ridicată care să te scoată din încurcăturile şi provocările de zi de zi.
Tu ce ai face …

1. Dacă ai fi prins în mijlocul unor rafale puternice de vânt ?

Ştim cu toţii care a fost soarta personajului Dorothy, şi nu trebuie să ne gândim că tornadele se întâmplă doar în poveşti deoarece şi în ţara noastră au avut loc astfel de fenomene meteorologice extreme datorate schimbărilor climaterice – (probabil aţi citit sau auzit despre tornada de la Făcăieni de acum câţiva ani ). Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să cauţi să te ascunzi undeva la subsol, de exemplu într-o pivniţă. Acolo, unde nici nu ajunge lumina soarelui ai putea fi mult mai protejat fiindcă pericolul vânturilor puternice îl constituie obiectele pe care rafalele violente le pot ridica în aer şi le pot împrăştia cu o viteză incredibilă. Citește restul acestei intrări