Arhive zilnice: 8 iunie 2012

Succesul – o necunoscuta?

Standard

Ce este de fapt succesul?!
TU, cel care citești aceste rânduri, știi foarte bine că succesul  se poate manifesta în foarte multe moduri, sub foarte multe fețe și poate fi un succes autentic, un fake succes sau unul temporar, amăgitor și chinuitor.

Este oare succesul o știință exactă, o stare, un obiectiv, o trudă sau un algoritm de calcul?! Este cumva succesul legat de gloria financiară, de faimă, de trofee, de putere și de anumite trăsături de caracter sau fizice?!

În lumea noastră largă, fie ea reală fie virtuală, există nenumărate definiții ale succesului culese din popor, de la oameni învățați, oameni simpli, educați, celebrități, unii gânditori,  filosofi, alții actori sau compozitori… lumea-i plină de succese, care mai de care mai alese!   Iar definiția corectă și completă este aceea care ȚI se potrivește ȚIE, cititorule!

Personal, îmi place să cred că succesul este o stare care apare atunci când TE aștepți mai puțin, când nu îl consideri un obiectiv, ci o călătorie care poate să dureze toată viața. A avea succes înseamnă a TE simți un om de succes și aici succesul este unul variabil, perceput diferit de fiecare dintre noi! Succesul poate echivala cu achiziționarea unei mașini, conducerea unei afaceri, obținerea unei diplome, caștigarea unei sume de bani, a unui concurs de frumusețe, a unei olimpiade naționale sau internaționale, a unui concurs susținut pentru obținerea job-ului perfect, inventarea unei rețete pentru slăbit, publicarea unei cărți, iar exemplele sunt nelimitate…
Prin urmare, aș spune ca succesul TAU reprezintă cunoașterea limitelor TALE, a personalității, a punctelor tari și slabe și a ambiției cu care ai fost înzestrat încă de la naștere!

Nu în ultimul rând, vreau să împărtășesc cu TINE ceea ce Marius Torok spunea odată: “Succesul este rezultatul cumulativ a mai multor factori care construiesc o conjuctură. Din acest motiv, nu cel mai inteligent și nu cel mai capabil ocupă întotdeauna o anumită poziție de decizie. Nu este suficient să ai doar conexiuni, după cum nu este suficient să fii doar inteligent, ci trebuie să existe o sumă de factori care interrelaționează între ei și care să genereze succesul. Cine poate să își influențeze propria condiție în care se află, se apropie de succes mai mult decât alții, chiar daca nu este, poate, cel mai capabil pe o poziție de decizie pe care o ocupă”.
TU ce părere ai?! Ce reprezintă succesul pentru TINE?!

 

Image