Arhive pe etichete: carte

Cine mi-a luat Cașcavalul?

Standard

În urmă cu câteva zile am terminat de lecturat o carte cu adevărat deosebită. Este vorba de un bestseller internațional, vândut peste tot în lume în  peste 5 milioane de exemplare și, deși apărută încă din anul 1998, se numără printre primele zece cele mai citite cărți din lume.

„Dacă ai Cașcaval, ești fericit”.

Doi șoricei, Mirosilă și Gonilă și doi omuleți, dl.Iepure și dl.Hohot,  alergau într-un labirint căutând Cașcavalul ce-i făcea atât de fericiți.

Cei doi șoricei foloseau metoda lor simpla, de a alerga și inspecta toate secretele labirintului, iar omuleții își foloseau mințile lor complexe să dezvolte metode din ce în ce mai sofisticate pentru a găsi Cașcavalul.

La un moment dat, fiecare dintre cei patru eroi găsiseră tot felul de sortimente de brânză la capătul unuia dintre coridoare, la Stația de Cașcaval C.

Liniștiți că au găsit ceea ce și-au dorit, cei patru își făcuseră un obicei în a veni dimineață de dimineață  să-și ia  porția cuvenită de Cașcaval.

După un timp, încântați de cât de mult Cașcaval au găsit, dl Iepure și dl Hohot au hotărât să își mute casele foarte aproape de Stația de Cașcaval C. Imediat, au scris pe unul din pereți: „Dacă ai Cașcaval, ești fericit!”. După o vreme încrederea celor doi omuleți a crescut și s-a transformat în aroganța SUCCES-ului.

Într-una din dimineți însă, au constatat că mult doritul Cașcaval dispăruse.

Mirosilă și Gonilă n-au fost surprinși deoarece ei au observat că rezerva de Cașcaval scădea în fiecare zi. Imediat s-au pornit la drum în căutarea unui Cașcaval Nou! Pentru ei răspunsul era simplu: stația de Cașcaval C se schimbase și au hotărât să se schimbe și ei.

Dl Iepure și dl Hohot deveniseră în timp atât de comozi, încât n-au mai realizat ceea ce se întampla cu adevărat. Cum nu au dat niciodată atenție micilor schimbări, cei doi omuleți au rămas înmărmuriți în momentul în care au realizat că nu mai aveau deloc Cașcaval. Au început să se certe, să se contrazică și în final să nu ajungă la nici un consens.

Între timp Mirosilă și Gonilă își văzură de drumul lor. Cei doi șoricei ajunseseră într-o zonă în care nu mai fusesera până atunci și începură să țipe de bucurie: în Stația de Cașcaval N era cea mai mare gramadă de Cașcaval pe care ei o văzuseră vreodată.

Dl Iepure și dl Hohot se aflau încă la Stația de Cașcaval C și ajunseseră fiecare la câte o decizie: cum frica și teama de pericol, pusese stăpânire pe dl Iepure, acesta decisese, în cele din urmă să nu părăsească Stația de Cașcaval C și să stea să aștepte până când ceva îi va aduce înapoi Cașcavalul său.

De cealaltă parte, văzînd că nu se întâmplă nimic, că face aceleași lucruri în fiecare zi și Cașcavalul nu reapare, dl Hohot hotărî: „Dacă nu te schimbi, se poate întâmpla să te stingi”.  Imediat, dl Hohot a plecat în căutarea unui Cașcaval Nou, lăsându-l, cu părere de rău, pe dl Iepure care nu vroia să accepte schimbarea, la Stația de Cașcaval C.

Nu a durat foarte mult și dl Hohot a găsit și el, la fel ca și ceilalți doi eroi, un Nou Cașcaval, la Stația de Cașcaval N.  Ajuns la Stația N, dl Hohot s-a întâlnit cu Mirosilă și Gonilă și a scris pe un perete mare ceea ce a învățat el din această întâmplare.

Poate după ce ai citit această poveste, ceva se va schimba în bine  și la tine. Daca așa va fi, promite să spui și altora.

 

P.S.

Spencer Johnson este unul dintre cei mai respectați și iubiți autori de literatura motivațională din lume, care a demonstrat că oamenii se pot bucura de o viață mai bună utilizând adevăruri simple, care conduc la împlinire și  SUCCES în viața personală și profesională.

După ce vei citi povestea, sau chiar în timpul lecturii, TE vei întreba oare cu care din cele patru personaje TE identifici? Iar la final vei constata că ai găsit răspunsuri la întrebările TALE: Cât de bine accepți schimbarea?, E buna schimbarea?, Poți să TE adaptezi la schimbare?

Cartea a fost o sursa călăuzitoare pentru prestigioase companii americane și internaționale, care au oferit în dar cartea angajaților lor.

„Cine mi-a luat cașcavalul?”  mi-a fost recomandată de o persoană draga mie și am acceptat cu bucurie să citesc imediat această carte, să mă delectez cu povestea simplă, dar cu un impact fabulos și să cugetez conștiincios asupra adevărurilor prezentate și a învățăturilor desprinse. Am apreciat foarte mult la această carte acuratețea stilului, cât și parabolele prezentate, precum și imaginea realistă despre felul în care pot fi abordate schimbările care intervin în viaţa fiecăruia dintre noi, în timpurile noastre.

Nu am să detaliez mai mult deoarece nu m-aș simți deloc confortabil să TE privez de bucuria de a descoperi singur esența pe care o plasează Spencer Johnson, însă dă-mi voie să-ȚI ofer câteva parabole prezentate în carte:

„Mersul într-o nouă direcție TE ajută să găsești Cașcavalul”

„Când mergi împotriva fricii TALE, TE simți liber”

„Convingerile vechi nu TE conduc la Cașcavalul Nou”,

„Fii gata să TE schimbi rapid și să TE bucuri iarăși și iarăși”.

Ție ți-a luat cineva Cașcavalul?