Inspiră-te din modelul de succes al antreprenorilor chinezi!

Standard

imagesAm aflat recent un lucru care nu surprinde pe nimeni: China va deveni principala putere economică la nivel mondial până în 2016, surclasând Statele Unite. Întrucât informaţia are ca sursă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), nu este un lucru pe care să nu îl luăm în serios. China reprezintă, fără îndoială, un exemplu de succes la nivel “macro”, care stârneşte multe dezbateri şi analize, dar şi controverse şi invidii.

Ce se află în spatele succesului chinezesc? Cum reuşesc chinezii să cucerească toată lumea cu produsele lor, chiar şi acum în plină recesiune? Ce ar trebui să înveţe ceilalţi antreprenori de la oamenii de afaceri chinezi? Există un model anume pe care l-ai putea adopta şi tu ?

Întrebările sunt nenumărate, la fel şi răspunsurile. La prima vedere, modelul chinezesc de succes presupune un nivel superior al investiţiilor şi o mai mare implicare a statului în economie. Însă, dincolo de aceste trăsături de bază, există un mediu de afaceri foarte aparte şi o serie de întreprinzători care par să aibă puteri magice de a atrage câştigul.
După cum arată sondajul “Entrepreneurship Barometer”, realizat de Ernst & Young, majoritatea celor intervievaţi din ţările G20 consideră că în China funcţionează unul dintre cele mai favorabile medii pentru antreprenori, după Statele Unite. De asemenea, 92% dintre respondenţii autohtoni au spus că însăşi cultura chineză promovează spiritul întreprinzător.

Judy Leissner, fondator şi CEO al Grace Vineyard, o renumită companie din domeniul vinificaţiei, pledează în favoarea acestui punct de vedere. Judy, care a intrat în afaceri când avea numai 24 de ani, este astăzi cea mai de succes femeie antreprenor din industria chineză a vinului. „În China, cultura antreprenoriatului este extrem de puternică. Lucrurile au evoluat mult şi sunt tot mai multe oportunităţi. De fapt, foarte mulţi dintre tinerii cu care vorbesc vor să fie întreprinzători şi nu angajaţi la stat sau în vreo companie multinaţională”, a spus Leissner.

Analizând ce anume îi diferenţiază pe antreprenorii chinezi de cei vestici, publicaţia Forbes a identificat trei atuuri care îi disting pe primii:

Rapiditatea tranzacţiilor

Viteza cu care obişnuiesc oamenii de afaceri chinezi să încheie o afacere o depăşeşte cu mult pe cea a businessmenilor occidentali. Şi nu este vorba nici pe departe de mai puţină birocraţie, ci mai degrabă de o atitudine total diferită. Întreprinzătorii din China preferă să deruleze foarte repede o afacere, să scoată imediat profit din ea şi să se îndrepte spre o nouă oportunitate. Acest stil de a face business pare să dea rezultate extraordinare, dar nu trebuie omis faptul că prezintă şi pericole. În această cursă contracronometru există riscul să fie pierdute detalii importante ce pot ruina profitabilitatea afacerii. Nu întâmplător antreprenorii vestici analizează pe îndelete fiecare aspect al unui contract înainte de a-l semna.

O relaţie profundă cu partenerii de afaceri

Chiar dacă se grăbesc în afaceri, chinezii acordă o atenţie foarte mare cunoaşterii persoanelor cu care încheie tranzacţiile. Înainte de a intra în parteneriat cu cineva, ei obişnuiesc să dezvolte o relaţie de lungă durată cu respectivul pentru a-i testa încrederea. Altfel spus, în timp ce întreprinzătorii vesticii analizează milimetric clauzele unui contract, cei chinezi sunt mult mai preocupaţi de omul cu care urmează să deruleze contractul. Poate dura foarte mult să câştigi încrederea unui afacerist din China, dar, odată ce ai reuşit acest lucru, te poate aştepta un parteneriat pe viaţă.

Fără limite în aria de activitate

În Vest se consideră oportun că trebuie să faci afaceri în domeniul în care ai experienţă sau specializare. Deşi chinezii ţin şi ei cont de acest aspect, mulţi întreprinzători desfăşoară businessuri de succes ghidându-se după sectoarele din care pot ieşi cei mai mulţi bani. Este o abordare pe cât de provocatoare pe atât de profitabilă.

Bill Fischer, profesor la IMD, o prestigioasă şcoală de business din Lausanne, Elveţia, aduce în atenţie o altă sursă a succesului antreprenorilor chinezi:

Nu inventăm, ci îmbunătăţim

Fischer spune că secretul chinezilor constă în exploatarea total diferită a ambițiilor pe piață. Oamenii de afaceri din China acţionează mai repede pentru că nu încearcă să găsească o idee unică de valoare, ci mai degrabă să preia ideea altcuiva și să o valorifice mai bine. China este încă o țară în curs de dezvoltare, și, în consecinţă, un produs cu performanțe acceptabile la preț mai mic este mult mai apreciat decât un produs unic şi original, dar mai scump.

Un exemplu de produs „inspirat” dintr-un „original” de succes este Diao, cel mai vândut detergent din China, aparţinând Nice Group. Acesta a detronat renumitele P&G şi Unilever în clasamentul liderilor de piaţă. Diao este considerat de consumatorii chinezi o achiziţie mai bună sau “better value”, deşi nu are pretenţiile produselor concurente de marcă. Un alt exemplu este cel al magazinelor online Alibaba şi Taobao, creaţia unui cunoscut om de afaceri chinez, Jack Ma. Taobao, inspirat „la greu” din eBay, a avut un succes enorm şi a adus originalul pe locul secund pe piața din China. Secretul antreprenorului a fost în acest caz rapiditatea cu care şi-a extins businessul, capacitatea de adaptare la situația din China și dorința de a-și asuma riscuri.
Același lucru este valabil pentru brandul DangDang, pentru care afaceristul Peggy YuYu a avut ca sursă de inspiraţie Amazon.com. Dacă Jeff Bezos a trebuit să înfrunte o adevărată provocare atunci când a lansat Amazon.com, neexistând până în acel moment un website similar, Peggy YuYu nu avea de ce să îşi facă mari griji – conceputul fusese deja testat şi prinsese la public. Singura sa emoţie era legată de felul în care va fi perceput în China.

Bill Fischer explică ce avantaje are o asemenea strategie: „Întreprinzătorii care nu îşi propun să inventeze noi produse se pot mişca mult mai repede pe piaţă. Acţionând după ce produsul inovator a fost lansat, au timp să înveţe, să observe ce funcționează și ce nu și nu au acelaşi risc privind vandabilitatea produselor. Strategia „îmbunătățirii” unui produs care s-a dovedit deja de succes este una mult mai confortabilă . Antreprenorii care îşi dezvoltă afacerea pe aceste principii pot concentra toate resursele lor într-o direcţie mult mai profitabilă – spre ceea ce contează pe piață: să aducă o ofertă mai bună decât ofertele originale”.

Echipa ca un tot

Myra White, specialist în managementul performanţei la locul de muncă şi comportament organizaţional la Harvard University, a identificat o altă calitate care favorizează succesul afacerilor din China şi dezvoltarea foarte rapidă a ţării: modul special în care funcţionează o echipă. White a avut ocazia să vadă cum lucrează chinezii în cadrul unui program de training la care au participat 36 de executivi. Întrucât din program au făcut parte şi manageri americani, Myra a putut face o paralelă între modul de acţiune al celor două echipe.
“Comparând felul în care s-au desfăşurat chinezii şi colegii lor americani, am constatat diferenţe fascinante şi am înţeles mai bine cauzele evoluţiei rapide a Chinei. Cea mai importantă diferenţă am observat-o la nivelul implicaţiei managerului. M-a frapat rapiditatea cu care grupurile formate din chinezi şi-au îndeplinit responsabilităţile, cât şi nivelul de implicare a liderului şi a echipei sale de management. La echipa chineză, persoana responsabilă a stat în permanenţă lângă cei care executau sarcinile proiectului, urmărind în amănunt tot ceea ce făceau și luând decizii împreună cu aceştia pentru a îmbunătăți viteza și precizia execuţiei”. White vorbeşte de o legătură aproape perfectă între lider, manageri și executanţi.

La polul opus, în echipa americană, liderul și managerii s-au separat frecvent de ceilalţi. Managerul cel mai mic în rang a fost cel care a interacţionat cu executanţii şi le-a dat instrucțiuni, în timp ce șeful de echipă a supravegheat tot procesul de la distanță.

„Această diferență îmi arată faptul că societățile occidentale au nevoie să se preocupe mai mult de implicarea executivilor în munca echipelor. Foarte adesea, cei din top management nu dau atenţie detaliilor din cadrul companiilor lor, iar această lipsă de angajament poate duce la rezultate dezastruoase”, consideră White.

Deşi modelul chinezesc de succes nu este poate de urmat pe deplin, orice om de afaceri care vrea să facă faţă pe piaţă trebuie să fie atent la strategiile întreprinzătorilor din viitoarea superputere economică a lumii. Multe firmei scandinave au recunoscut că văd în China un valoros laborator de studiu în vederea dezvoltării unor noi tipuri de afaceri de succes pe diferite pieţe.
Nu ignora nici tu aceste aspecte pentru că, indiferent de domeniul businessului tău, te vei înfrunta mai devreme sau mai târziu cu competitorii chinezi. Fii pregătit să faci faţă unui mediu economic în care nu doar regulile afaceriştilor occidentali fac legea pe piaţă!

Un răspuns »

Lasă un comentariu